Repere dotrinare in opera Pastorul lui Herman

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
„DUMITRU STĂNILOAE”
REPERE DOCTRINARE ÎN OPERA
„PĂSTORUL LUI HERMA”
- LUCRARE ȘTIINȚIFICĂ LA DISCIPLINA
PATROLOGIE ȘI LITERATURĂ POSTPATRISTICĂ
COORDONATORI:
PS LECT. DR. IGNATIE TRIF
ASIST. DR. ALEXANDRU PRELIPCEAN
SUSȚINĂTOR:
ZUBAȘ COSMIN-VIOREL
IAȘI 2020
„Păstorul lui Herma” este o scriere care la un moment dat a fost luată în considerare
pentru a fi inclusă în canonul Noului Testament. Antichitatea creștină cunoaște această operă,
foarte discutată încă de atunci și foarte diferit apreciată în decursul istoriei. La început a
existat un timp în care autoritatea scrierii „Păstorului lui Herma” era atât de mare încât fie
socotită scriptură inspirată. Acest lucru reiese din numărul mare de manuscrise vechi,
papirusuri care s-au păstrat cu acest text, număr care îl depășește pe cel al majorității
scrierilor care urmau să fie fixate în canonul Noului Testament. Cele mai importante
manuscrise grecești ale „Păstorului” sunt în număr de trei: cel de la Muntele Athos, Codex
Sinaiticus și papirusul Michigan Codex1.
Autorul textului este Herma al cărui nume este indicat la începutul textului: „Pe când
mă rugam, cerul s-a deschis și o văd pe acea femeie la care râvnisem că îmi dă binețe din cer
și-mi spune: Bucură-te, Herma” (Viziunea I, 1, 4).
Autorii de limbă greacă de la care s-au păstrat citate din această scriere sunt Sfântul
Irineu de Lyon, Sfântul Clement Alexandrinul în cartea sa „Stromate” numind-o „Scriptură”.
Origen spre deosebire de ei îl încadrează pe autorul ei, Herma în vremea Sfinților Apostoli,
considerând că acest Herma este cel amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către
Romani ( XVI, 14). Un alt scriitor creștin Tertulian la început a socotit scrierea drept
inspirată însă după ce a devenit montanist a respins-o ca fiind apocrifă , spunând că este o
carte pentru desfrânați. Cunoscutul istoric Eusebiu de Cezareea a afirmat referitor la ea că se
citea și se folosea în scop catehetic pentru instruirea catehumenilor. De aceeași părere cu
Eusebiu de Cezareea este și Sfântul Atanasie cel Mare care o rânduiește pentru a fi citită
catehumenilor, însă o exclude cu totul din canonul Sfintei Scripturi.
Scopul scrierii este în primul rând să conducă pe oameni la căință și să-i învețe să
trăiască moral și virtuos. Pentru a fi convingător Herma își prezintă predica despre pocăință2
drept apocalipsă care i-a fost descoperită de Dumnezeu prin intermediul unei femei
respectuoase și a unui frumos înger. Izvoarele pe care Herma le folosește sunt: Vechiul
Testament, Evangheliile și Epistolele Sfântului Apostol Pavel. Cercetătorii au afirmat că
Păstorul lui Herma, prezintă o legătură clară cu lucrările apocrife, cum sunt IV Ezdra,
1
2
Părinți Apostolici, Scrieri I, ediție bilingvă, serie coord. de Dan Batovici, Editura Polirom, 2010, p. 184.
CLAUDIO MORESCHINI, Istoria filozofiei patristice, traducere de Alexandra Cheșcu, Mihai-Silviu Chirilă și
Doina Cernica, Editura Polirom, 2009, p. 235.
Testamentele celor 12 Patriarhi. De asemenea autorul cunoaște Stâna, Tabela lui Kebet, și
textele de la Qumran. Michaels a observat unele asemănări de limbaj între scrierea lui Herma
și cea a lui Simah care a apărținut cercurilor ebioniților3.
Repere doctrinare din „Păstorul lui Herma”:
Lucrarea „Păstorul lui Herma” este structurată în trei părți: cinci viziuni, douăsprezece
Porunci și zece Parabole. Din vedenia a III-a reiese o învățătură despre eclesiologie, unde
Biserica este reprezentată de zidirea turnului și de femeia bătrână. Biserica este ca un turn la
care se ostenesc mulți fiecare încercând să contribuie cu ceva. Temelia acelui turn este
credința și sângele mucenicilor care au suferit biciuiri, închisori, necazuri mari, cruci, fiare,
din pricina capului Bisericii care este Hristos. Turnul descris în vedenia a III-a clădit parcă
dintr-o singură piatră închipuie Biserica zidită pe credința într-un singur Dumnezeu și este
întemeiată pe apă deoarece prin apă viața noastră a fost mântuită și se va mântui. De
asemenea o altă învățătură ce reiese din această vedenie este originea dumnezeiască a
Bisericii. Cei șase tineri care zidesc sunt sfinții îngeri ai lui Dumnezeu, care vor isprăvi
zidirea turnului/Bisericii. Tot din vedenia a III-a aflăm despre existența ierarhiei bisericești:
„Pietrele cele pătrate, albe și care se potrivesc bine între ele, acelea sunt apostolii, episcopii,
dascălii și diaconii, care au mers potrivit sfințeniei lui Dumnezeu”. În Păstorul lui Herma
Biserica apare odată cu creația nevăzută, prin prezența ființelor spirituale, de unde reiese
preexistența Bisericii: „ Pentru că a fost creată mai înainte de toate, și pentru ea a fost creată
lumea” ( Vedenia a II-a, 4).
În continuare deducem o altă trăsătură a Bisericii și anume aspectul divino-uman.
Având un caracter atotcuprinzător ea cheamă și primește în sânul ei atât pe cei buni cât și pe
cei păcătoși oferindu-le posibilitatea de înnoire a vieții deoarece ea are menirea să continue
opera de răscumpărare a întemeietorului ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Biserica din ceruri este
strâns unită cu cea pământească formând o singură Biserică. Bătrâna îi descoperă lui Herma
că cele șapte femei din jurul turnului semnifică șapte virtuți care susțin Biserica: prima este
credința prin care se mântuiesc aleșii lui Dumnezeu, cealaltă înfrânarea o fiică a credinței,
apoi curăția, știința, nerăutatea, bună-cuviința, dragostea. O învățătură desprinsă din vedenia
a III-a este că atunci când se va termina turnul de zidit va veni sfârșitul, adică atunci când
opera și misiunea Bisericii de propovăduire a Evangheliei la toată făptura se va isprăvi.
Herma redă învățătura despre Biserică în simboluri așa cum i-a fost descoperită de îngerul
3
Prof. Dr. Stylianos G. PAPADOPOULOS, Patrologie, vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, Editura
Bizantină, București, 2006, p. 185.
Domnului și de însăși Biserica. În prima parte a scrierii Biserica se arată de mai multe ori în
mod diferit sub chipul unei femei bătrâne. Cerând să-i explice de ce i s-a arătat sub atâtea
înfățițări îngerul îi descoperă că acele înfățișări închipuie diferitele stări ale sufletului care
odată cu intrarea în Biserică prin taina Sfântului Botez se transformă într-un om nou. Prima
dată Biserica apare bătrână lipsită de puteri fiind nevoită să stea pe un fotoliu, simbolizând pe
membrii Bisericii din lumea aceasta copleșită de păcate: „pentru că spiritul vostru este
îmbătrânit și pierdut și nu mai are nici o putere din pricina slăbiciunilor și îndoielilor”
(Vedenia III, II). A doua oară aceasta apare mai tânără, în picioare dar cu părul cărunt,
închipuindu-i pe acei membri ai Bisericii care au pus început bun vieții, așteptând iertarea. A
treia oară aceasta apare cu totul întinerită reprezentând pe mădularele Bisericii care s-au
învrednicit de bucuria iertării dar tot sunt în pericolul de a păcatui. A patra oară Biserica se
arată sub înfățișarea unei tinere împodobită în chip strălucit, simbolizând pe acei membri care
au atins scopul ultim al vieții și anume dobândirea Duhului Sfânt, acum ei numărându-se
printre membrii Bisericii triumfătoare. Menirea Bisericii, prin slujitorii ei de a lumina poporul
și aspectul ei infailibil reiese din faptul că numai ei i-a poruncit Stăpânul să descopere
învățătura cea adevărată4. În a V-a vedenie Herma primește poruncă de la păstor să scrie cele
ce i s-au descoperit și să le transimită spre a fi învățate și urmate de toți membrii Bisericii.
În partea a III-a a scrierii Biserica este reprezentată de o salcie sub frunzișul căruia
veniseră toți cei chemați în numele Domnului, iar lângă salcie stătea un înger care tăia ramuri
din aceasta și le dădea poporului. Deși i s-au tăiat ramuri din ea, salcia a rămas întreagă.
Această imagine reprezintă toată răspândirea creștinismului în toată lumea. Cel care tăia și
împărțea ramurile era Arhanghelul Mihail. Toți cei ale căror ramuri erau verzi și împodobite
cu muguri și flori intrau într-un turn. Ceilalți care purtau ramuri veștejite și uscate erau
respinși deoarece reprezentau pe cei păcătoși.
Turnul este cel mai evident simbol al Bisericii în Păstorul lui Herma. Deși apare ca
dintr-o singură piatră turnul cuprinde în sine pietre de diferite dimensiuni și culori. Herma
vede în această prezentare atât Biserica invizibilă cât și pe cea vizibilă care formează o
unitate și o comuniune între ele prin membrii ei. Biserica luptătoare/vizibilă comunică cu
Biserica triumfătoare prin rugăciunie/mijlocirile pe care mădularele Bisericii luptătoare le
adresează membrilor Bisericii triumfătoare care la rândul lor le închină la prestolul Sfintei
Treimi. Turnul a cărui construcție se continuă până la sfârșitul veacurilor, exprimă
Ioan ȘURUBARU, Doctrina despre Biserică în Păstorul lui Herma, în Studii teologice, seria II, ANUL XIX, nr.
7-8, sept-oct, 1967, p. 435.
4
durabilitatea Bisericii în timp și unitatea generațiilor în ea. Biserica este întemeiată pe Fiul lui
Dumnezeu ca pe o piatră și lui îi aparține ca unui Stăpân, ea fiind unica poartă prin care
trebuie să intre toate popoarele în împărția lui Dumnezeu. În asemănarea a VIII-a păcătoșii și
drepții sunt reprezentați prin diferite ramuri de salcie, însă după aceea sunt înfățișați prin
diferite pietre. Cele patru rânduri de pietre desemnează pe patriarhii, profeții, drepții
Vechiului Testament, precum și pe propovăduitorii Evangheliei deoarece Biserica este zidită
pe „temelia Apostolilor și a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Iisus Hristos”
(Efeseni 2, 20). Celelalte pietre care erau aduse pentru zidirea turnului, erau aduce din 12
munți simbolul celor 12 seminții ce locuiesc lumea cărora li s-a binevestit Evanghelia de
către Sfinții Apostoli. Ele sunt de diferite culori deoarece cele 12 neamuri au un mod diferit
de gândire și de percepere a adevărului Evangheliei. Herma face o deosebire între Biserică și
turnul Babel arătând că prima are temelie divină fiind „temelia și stâlpul adevărului” ( II
Timotei 3, 16) iar turnul Babel a fost zidit pe nisip pe ambiții omenești, de aceea nu a putut fi
isprăvit. Sfântul Grigorie Teologul interpretând momentul pogorîrii Duhului Sfânt în chip de
limbi ca de foc, compară întemeierea Bisericii cu turnul Babel, afirmând că la fel cum la
zidirea turnului Babel prin multitudinea de limbi cei de față nu s-au mai putut înțelege, prin
aceeași varietate de limbi prezentă la întemeierea Bisericii de la Cincizecime, s-a realizat o
armonie între toți5. Biserica simbolizată în „Păstorul lui Herma prin zidirea turnului, este
opusă turnului Babel, pentru că ea a unit pe toți cei ce au primit să lucreze pentru zidirea ei, și
să facă parte integrantă din ea, pe când turnul Babel i-a separat și i-a făcut să nu se mai
înțeleagă.
În Păstorul lui Herma regăsim și însușirile Bisericii: unitatea care reiese din
construirea turnului: „Pietrele cele dreptunghiulare, albe și potrivite la încheieturi sunt
Apostolii, episcopii, învățătorii și diaconii care au viețuit după sfințenia lui Dumnezeu și șiau îndeplinit slujba de episcopi, învățători și diaconi, în curăție și sfințenie față de aleșii lui
Dumnezeu...Ei înotdeauna au lucrat în unire unii cu alții au avut pace între ei și au ascultat
unii de alții”. Biserica este unică pentru că unul este Dumnezeu, unul este Iisus Hristos, capul
ei, unul este Duhul Sfânt prezent în ea și unul este harul divin împărtășit în ea. Unitatea
internă a Bisericii este unitatea de credință. După ce turnul va fi curățit de pietrele care nu se
potrivesc la zidire va fi un: „ un singur trup și un singur duh, precum și chemați ați fost la o
singură nădejde; este un Domn, o credință, un botez..” (Efeseni 4, 46).
5
I. ȘURUBARU, Doctrina despre Biserică..., p.437.
O altă însușire a Bisericii este sfințenia pe care Biserica i-o descoperă lui Herma:
„Dumnezeul puterilor.. cu a sa înțelepciune și pronie a zidit Biserica Sa cea Sfântă”. Biserica
este numită de către Herma „adunarea bărbaților drepți”, sau a oamenilor „sfinți” de unde
reiese că sfințenia este atribuită nu numai Bisericii ci și membrilor ei pe care îi numește sfinți.
Biserica este sfântă deoarece Sfânt este capul ei, sfânt este Duhul Sfânt prezent și activ în ea,
sfânt este harul divin pe care-l împărtășește oamenilor, sfinte sunt mijloacele prin care
lucrează (Sfintele Taine) și sfânt este scopul pe care îl urmărește și care reiese și din scrierea
Păstorul lui Herma adică sfințirea și mântuirea oamenilor6.
Universalitatea Bisericii reiese din imaginea zidirii turnului universal ce cuprinde
pietre dreptunghiulare,simbol al celor patru colțuri ale lumii din cei 12 munți care reprezintă
lumea întreagă la zidirea căruia
toți se ostenesc, oamenii dimpreună cu îngerii.
Universalitatea Bisericii regăsită în Păstorul lui Herma îi contrazice pe unii teologi ortodocși
care afirmă că despre o universalitate a Bisericii se poate vorbi abia de la Sfântul Ciprian. Cu
toate că termenul de universală s-a formulat în Crez la Sinodul II Ecumenic de la
Constantinopol, unele elemente ale universalității existau încă din vremea Sfinților Apostoli
și a Părinților Apostolici dovadă fiind și scrierea Păstorul lui Herma care prezintă unele
trăsături ale catolicității Bisericii7.
Apostolicitatea Bisericii este conturată în Păstorul lui Herma prin existența ierarhiei
bisericești care este o dovadă a continuității și a transmiterii harului de la Apostoli la episcopi
care l-au încredințat celor care au fost găsiți vrednici de această slujire. Cele 40 de pietre care
s-au zidit la temelia turnului sunt „Apostolii și învățători ai propovăduirii despre Fiul lui
Dumnezeu” (Asemănarea a IX-a, 17). Apostolicitatea se desprinde și din lucrarea/misiunea
de a predica a Apostolilior și a slujitorilor Bisericii: „Acești Apostoli și învățători, care au
propovăduit numele Fiului lui Dumnezeu, după ce adormiră în puterea și cu credință în Fiul
lui Dumnezeu, au predicat și celor mai înainte adormiți și le-a dat pecetea propovăduirii” (
Asemănarea a IX-a, 17).
Referitor la învățătura despre Sfintele Taine în opera Păstorul lui Herma se pune
accentul pe două Taine și anume: Botezul și pocăința. Datorită faptului că avem informații
despre ierarhia bisericească putem număra și hirotonia o taină prezentă în scrierea sa alături
de căsătorie prin sfaturile pe care Bătrâna le împărtășește lui Herma. Celelalte taine cu toate
6
7
Pr. Prof. Dr. George REMETE, Dogmatica Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2016, p. 297.
I. ȘURUBARU Doctrina despre Biserică..., p. 440.
că nu sunt amintite, pot fi deduse din relația cu cele amintite și cu cele prezentate de alți
Părinți Apostolici anteriori lui.
Informațiile pe care le găsim despre Taina Sfântului Botez în Păstorul lui Herma
confirmă faptul că această taină a fost întrebunințată încă de la început în Biserica primară.
Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa pe apa Botezului, după cum turnul din Păstorul lui Herma
era clădit pe ape. Herma îl întreabă pe înger de ce pietrele folosite pentru construirea turnului
trebuiau luate din apă, acesta răspunzându-i că: „trebuia neapărat să se urce prin apă, ca să
primească viață; n-ar fi putut intra altfel în împărăția lui Dumnezeu, dacă nu aruncau moartea,
care stăpânea viața lor de mai înainte. Acești morți au primit pecetea Fiului lui Dumnezeu și
au intrat în împărăția lui Dumnezeu; că omul este mort înainte de a purta numele Fiului lui
Dumnezeu; dar când primește pecetea, leapădă moartea și primește viață. Pecetea, dar, este
apa; morții se coboară în apă și se ridică vii; acelora, dar li s-a propovăduit pecetea aceasta și
s-au folosit de ea, ca să intre în împărăția lui Dumnezeu” ( Pilda IX, 16). Acest text din operă
prezintă Taina Botezului ca o cheie de intrare în împărăție. Deși patriarhii și drepții Vechiului
Testament nu au avut parte de această taină și nu s-au bucurat de roadele ei, în Păstorul lui
Herma ni se spune că Apostolii și ceilalți slujitori sfințiți ai Bisericii le-a împărtășit această
taină după ce au trecut din viața aceasta. Datoria celor care se învrednicesc să primească
această taină este să nu greșească ci să păstreze harul Sfântului Botez neîntinat lucru care
reiese și din sfatul îngerului către Herma: „Păstrează curat și neîntinat acest trup al tău, pentru
ca duhul care locuiește într-însul, să mărturisească pentru el și să fie declarat drept trupul
tău..căci dacă pângărești trupul, pângărești și duhul, iar dacă întinezi duhul nu vei avea viață”
(Pilda a V-a, 7)8. Tot din acest text: „ca duhul care locuiește într-însul să mărturisească”
deducem prezența unei alte taine și anume Mirungerea. Deși creștinul primește deja Sfântul
Duh prin botez, totuși Taina Sfântului Mir este deosebită, este pecetea darului Sfântului Duh,
pentru că dacă Botezul îl naște pe om la o viață în împărăția Duhului, Mirungerea îl crește de
la măsura copilului, „la măsura bărbatului desăvârșit care este Hristos” (Efeseni 4, 13).
În Păstorul lui Herma pocăința este unul dintre temele principale despre care autorul
vorbește. Prin pocăință se obține iertarea păcatelor de la Dumnezeu. Herma vorbește despre o
pocăință anterioară Botezului prin imaginea acelor pietre nepotrivite zidirii turnului
simbolizând pe cei păcătoși, care au fost lăsate un timp să se primenească și să se: „pocăiască
din toată inima și se vor curăți de toate răutățile arătate mai sus și nu vor înmulți cu nimic
SCRIERILE PĂRINȚILOR APOSTOLICI, traducere de Preot Dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic
și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p.345.
8
păcatele, vor primi de la Domnul iertare de păcatele lor de mai înainte, dacă nu se vor îndoi
de aceste porunci și vor trăi pentru Dumnezeu’ ( Pilda VIII, II). Herma recomandă pocăința
în sensul de schimbare a minții care implică schimbarea, întărirea și purificarea vieții. De
remarcat faptul că Herma nu amintește nimic despre mărturisirea păcatelor, însă după cum
bine știm aceasta în epoca primară se făcea public înaintea preotului sau episcopului.
Printre celelalte repere doctrinare în Păstorul lui Herma găsim informații și despre
Taina căsătoriei. Herma îl întreabă pe înger dacă un bărbat și o femeie se căsătoresc și se
întâmplă să moară unul dintre ei cel rămas păcătuiește dacă se recăsătorește la care îngerul
răspunde: „Nu păcătuiește, dar dacă nu se mai căsătorește a doua oară, atunci își procură
mare slavă la Domnul”. Iar în caz de adulter soțul poate renunța, dar să nu se căsătorească,
fiindcă dacă se căsătorește apoi își lasă femeia săvârșește adulter. Dacă o femeie păcătuiește
și este lăsată de bărbatul ei, apoi vrea să se întoarcă la dânsul acesta trebuie să o primească
altfel săvârșește din nou adulter.
Herma identifică pe Fiul lui Dumnezeu cu Duhul Sfânt, din această pricină nu
întâlnim în opera sa numele de Iisus Hristos, Logos decât doar termenii Mântuitor, Fiul lui
Dumnezeu și Domnul, Care S-a sălășluit în trup ca Duh Sfânt fiind greu uneori de precizat
când vorbește de Fiul lui Dumnezeu și când de Duhul Sfânt: „Vreau să-ți arăt toate câte ți-a
arătat Duhul Sfânt, care a vorbit cu tine în chipul Bisericii. Acel Duh este Fiul lui Dumnezeu,
căci pentru motivul că atunci erai slab cu sufletul, nu ți s-a descoperit prin înger. După ce însă
ai primit putere prin duhul, și te-ai întărit în tăria ta, ca să poți privi și un înger. ți s-a
descoperit prin Biserică zidirea turnului” ( Pilda, IX, 1). Anghelologia se confundă cu
pnevmatologia.
În Păstorul lui Herma Biserica, asemănată cu un turn, este susținută și păzită de
virtuți, deși „a fost zidită prima mai înainte de toate” și deși „prin ea au fost create
toate”.Pocăința este acceptată doar o singură dată. Herma este primul scriitor creștin care ne
vorbește despre lucrurile supranaturale9. De asemenea în această scriere autorul acceptă cea
de a doua căsătorie.
9
Prof. Dr. Stylianos PAPADOPOULOS, Patrologie vol. I, p.184.
Bibliografie
COMAN, Preot Prof. Dr. Ioan, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, 2000;
MCGUCKIN, Pr. John Anthony, Dicționar de Teologie Patristică, traducere de Dragoș
Dâscă și Alin-Bogdan Mihăilescu, Editura Doxologia, Iași, 2014;
MORESCHINI CLAUDIO, Istoria filozofiei patristice, traducere de Alexandra Cheșcu,
Mihai-Silviu Chirilă și Doina Cernica, Editura Polirom, 2009;
MORESCHINI, Claudio, NORELLI Enrico, Istoria literaturii creștine vechi grecești și
latine, traducere de Hanibal Stănciulescu și Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, 2001;
PAPADOPOULOS, Prof. Dr. Stylianos, Patrologie, vol. I, traducere de Lector dr. Adrian
Marinescu, Editura Bizantină, București, 2006;
PĂRINȚI APOSTOLICI, Scrieri I, ediție bilingvă, serie coord. de Dan Batovici, Editura Polirom,
2010;
REMETE ,Pr. Prof. Dr. George, Dogmatica Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia,
2016;
RUS, Remus, Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu, Editura Lidia,
București, 2003;
SCRIERILE PĂRINȚILOR APOSTOLICI, traducere de Preot Dr. Dumitru Fecioru, Editura
Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995;
ȘURUBARU, Ioan, Doctrina despre Biserică în Păstorul lui Herma, în Studii teologice, seria
II, Anul XIX, nr. 7-8, sept-oct, 1967;